Primii „influenceri” .

În ziua de astăzi se discută dacă influencerii mai sunt sau nu relevanți, iar cei în cauză lucrează să dezvolte relații și strategii pentru a ține pasul cu schimbările, pentru a fi cât mai aproape de oameni și a reprezenta cât mai bine atât brandurile, cât și audiențele lor. Dar mult înainte ca social media să existe, diferite persoane publice, de la artiști la oameni politici, au început să promoveze prin imaginea lor produse, idei și stiluri de viață.

Cu aproape două secole în urmă, într-o lume fără internet, dar plină de ziare, postere, spectacole și saloane elegante, existau figuri care înțeleseseră deja puterea influenței și au descoperit că reputația putea fi cel puțin la fel de valoroasă ca un produs. Aceste personalități complexe, recunoscute și admirate pentru stilul lor de viață, pentru ideile, acțiunile sau obiceiurile lor, nu promovau doar parfumuri, bijuterii sau haine, ele vindeau ceva mult mai subtil: un ideal, o promisiune, un vis, o poveste.

Frumusețea, farmecul și eleganța deveniseră un adevărat limbaj de comunicare într-o epocă în care publicitatea cum o știm astăzi abia se năștea. Lillie Langtry, Sarah Bernhardt și Regina Maria a României au făcut un pas revoluționar: și-au transformat imaginea într-un simbol al încrederii. Alături de ele, cei din spatele campaniilor care au adus oameni reali, admirați, cunoscuți, în reclame pentru brandurile vremii, au fost adevărați vizionari. Fără platforme digitale și chiar fără fotografie (în cazul lui Sarah Bernhardt), au deschis drumul către „influencer marketing” printr-o idee simplă: 

DACĂ PUBLICUL TE IUBEȘTE, ÎȚI VA URMA EXEMPLUL.

Lillie Langtry – 1882

Deși frumusețea și imaginea publică au fost admirate și folosite ca instrumente de influență și comunicare cu mult înainte, putem spune că povestea a început odată cu crearea primului săpun translucid, blând cu pielea (deja se poate observa asemănarea cu marketingul din prezent).

Primul săpun translucid a fost fabricat și vândut pentru prima dată în 1807. La acea vreme, bronzul era asociat cu munca în exterior, așa că persoanele din înalta societate apelau la diferite pudre și creme pentru a ascunde orice imperfecțiune și a avea chipurile cât mai albe și mai pure, lucru care era destul de dificil având în vedere săpunurile agresive care erau pe piață. De aceea, Andrew Pears, ale cărui produse cosmetice erau deja folosite de înalta societate pentru a-și menține tenul impecabil, a început să caute o formulă pentru un săpun cât mai delicat cu pielea, ajungând astfel să creeze celebrul săpun Pears, comercializat și astăzi.

Bazat pe glicerină și alte produse naturale, Pears era translucid, ceea ce i-a dat un mare avantaj în promovarea sa. Prima campanie de marketing care promova săpunul a folosit statueta lui Giovanni Focardi, You dirty boy!, urmând diferite postere și campanii care au reușit să atragă atenția, aducând popularitate săpunului. În 1860 au folosit chiar monede franceze ștanțate cu numele brandului, astfel încât Pears Soap să circule și să apară în tranzacțiile zilnice.

Toate acestea au reprezentat primii pași către publicitatea de brand, cum o știm astăzi. Dar au mers și mai departe și, în 1882, au invitat-o pe Lillie Langtry să devină imaginea de pe posterele Pears. Aceasta a devenit astfel prima celebritate care a promovat un produs printr-o reclamă, iar săpunul Pears a devenit primul produs din lume promovat oficial de o personalitate publică.

Lillie Langtry era considerată un icon al frumuseții și stilului, ceea ce i-a adus multiple colaborări comerciale, de la vinuri la produse cosmetice, modă și bijuterii. Aceasta a fost printre primele care au înțeles puterea imaginii personale.

Sarah Bernhardt – 1890

Un alt produs destinat înfrumusețării chipurilor era pudra La Diaphane. Faimoasa actriță Sarah Bernhardt a fost reprezentată în postere care promovau pudra. Jules Chéret, unul dintre reprezentanții Art Nouveau, a creat posterul care astăzi reprezintă un simbol istoric și unul dintre primele îmbinări ale artei și publicității.

În aceeași perioadă, preocupat de aspectul ambalajelor biscuiților săi, Lefèvre-Utile a apelat la diverși artiști pentru a-și dezvolta marca. Printre aceștia se numără Alphonse Mucha, un alt mare artist al curentului Art Nouveau, care a reprezentat-o pe Sarah Bernhardt pe unul dintre afișele ajunse cunoscute și astăzi care promovau biscuiții LU. Aceasta a fost una dintre primele colaborări dintre o vedetă și un brand de produse alimentare.

Celebra actriță a continuat să fie reprezentată în postere pentru diferite branduri, transformându-și astfel imaginea într-un imperiu de brand.

Sarah Bernhardt era un simbol al eleganței, rafinamentului și frumuseții, cunoscută la nivel internațional, ceea ce i-a permis să promoveze produse cosmetice, bijuterii, mobilier și orice produs era reprezentativ pentru stilul său de viață. Mai mult, brandul personal global a inspirat linii de produse cosmetice, culturale, comerciale, chiar un tip de bujori și un desert.

Ce este și mai impresionant este că a reușit să construiască un brand pe baza imaginii sale fără să apară în fotografii, ci doar prin ilustrații care reușeau să transmită mesaje dincolo de beneficiile produselor, reușeau să vândă un vis, un stil de viață și erau, în același timp, adevărate opere de artă.

Prin reprezentările sale în stil Art Nouveau, a devenit un icon al curentului. o precursoare a cultului femeii și prima celebritate care și-a transformat imaginea într-un brand.

Regina Maria – 1925

În perioada interbelică imaginea femeii influente a căpătat o nouă dimensiune prin exemplu Reginei Maria a României. În primii ani de după război, devenise una dintre cele mai admirate personalități regale din lume: frumoasă, curajoasă, modernă și extrem de fotogenică. Reviste celebre precum Time vorbeau despre stilul și eleganța ei.

Aceasta a fost imaginea casei de parfumuri Houbigant, iar imaginea și numele său au apărut într-o campanie pentru cremele Pond’s, devenind astfel prima personalitate non-comercială și prima figură regală care a apărut direct într-o reclamă explicită.

Reprezentanții Pond’s i-au scris Reginei Maria pentru a-i cere o declarație despre produsele lor. Aceasta le-a răspuns, arătându-și admirația și și-a dat acordul să fie citată, cuvintele ei apărând astfel în reclamele din întreaga lume.

De asemenea, articolele în care a apărut cuprindeau sfaturi de frumusețe și îngrijire, ceea ce, la acea vreme și, mai ales în discuția cu o regină, era impresionant, întrebările pe astfel de subiecte fiind considerate cel puțin indiscrete.

Regina Maria a devenit un model global, o femeie autentică, activă, interesantă care înțelegea puterea mass-media și își folosea imaginea cu intenție – exact tipul de narativ pe care influencerii moderni îl urmăresc.

Lillie Langtry, Sarah Bernhardt și Regina Maria nu aveau platforme sociale, dar au intuit perfect principiul de bază al marketingului de influență: oamenii nu cumpără produse, ci povești și modele în care se regăsesc.

Au fost pionieri ai brandingului personal, ai colaborărilor dintre branduri și personalități și ai ideii că imaginea poate fi cel mai puternic instrument de comunicare.

Back To Top